Semnalul sonor al aparatului  de fax te surprinde. Nici măcar nu ai știut că era conectat. Oricum, cine folosește un fax? Intrigat de semnalul sonor de modă veche mergi la aparatul de fax.

Este o amenințare cu bombă, nu este prima pe care ai văzut-o și probabil nici ultima. Spune că o bombă va exploda în seara asta undeva în centru. Nicio răscumpărare, nicio cerere, niciun motiv, doar această informație. Dacă ai fi avut un bănuț pentru fiecare amenințare cu bombă care a venit în birou de când lucrezi la agenție, ai fi bogat. Majoritatea sunt adolescenți beți ce primesc o provocare sau un om confuz care are nevoie de puțină atenție. A fost întotdeauna ușor de separat o amenințare reală de o glumă sau un strigăt disperat de ajutor. Această amenințare a avut cu siguranță toate caracteristicile din grămada ‘nu lua în serios’, altfel cunoscut sub numele de cutie de gunoi. 30 de minute mai târziu, ești distras încă o dată de sunetul aparatului de fax și este același mesaj direct și simplu. Simți că ceva e în neregulă și decizi să iei amenințarea în serios. Îți suni șeful pentru permisiunea de a aduna o echipă. Don Rubin, un veteran în vârstă de 58 de ani, nu este amuzat; el îți aduce aminte de goana ta absurdă după himere din timpul primei săptămâni și spune că a crezut cu adevărat că te-a învățat mai bine decât atât. Îți aduci aminte de prima amenințare cu bombă când te-ai panicat și ai avertizat întreaga agenție că lumea se apropie de sfârșit. A fost o greșeală de începător. Dar, cumva, aceasta s-a simțiti diferit și fiecare os din corpul tău îți spune că asta nu a fost o alarmă falsă. Te decizi să minți și spui unora dintre colegii tăi că ai permisiunea de a reacționa la o amenințare și trebuie să formezi o echipă.  Faxul a fost ușor de urmărit. Provenea dintr-un apartament mic de pe partea greșită a orașului. Strada Raelcun nr. 37-05. Tu și echipa ta ieșiți afară și 23 minute mai târziu, bateți la ușa unuia numit William Teller.

Niciun răspuns. Încuietoarea ușii este la fel de slabă ca și clădirea în care stai și în câteva secunde ești în apartament.

Vezi o masă plină cu tot felul de materiale care îți trimit fiori pe șira spinării. Vezi o lumină roșie care pâlpâie în colț. Este aparatul de fax. Ești sigur acum că nu este o glumă, este un lucru real. Numai tu și echipa ta puteți opri producerea unui dezastru. Începi să cercetezi imediat locul pentru indicii.

 

În acel moment, Don Rubin sună și îți spune că un om pe nume William Teller a fost arestat la restaurantul Riverview. El a făcut o scenă mare, spunând că a vrut un loc la fereastră pentru a vedea explozia de la 20:00 fix. Te uiți la ceas și îți dai seama că e exact peste o oră...